miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăDivertismentStiri MondeneSurpriză pentru Mihai Bendeac în cel de-al zecelea sezon iUmor!

Surpriză pentru Mihai Bendeac în cel de-al zecelea sezon iUmor!

Într-un sezon care se anunță complet neașteptat, nici măcar aniversările nu se întâmplă în ziua binecunoscută, după cum a aflat și juratul iUmor Mihai Bendeac. Cel de-al zecelea sezon iUmor va avea premiera duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

”Cum adică e ziua mea ?! Și câți ani împlinesc ?”, a întrebat Mihai Bendeac când colegii au început ieri să îi cânte ”La mulți ani!”, atunci când a sosit la platou pentru filmările celui de-al zecelea sezon iUmor. Văzând însă că cei din jurul său insistă, juratul iUmor a intrat în joc: ”N-am știut că e ziua mea, că aduceam și eu o bomboană…”, mai ales că nu mai este chiar atât de mult până la ziua lui de naştere, sărbătorită pe 16 februarie.

Ce cadouri și, mai ales, ce invitați surpriză l-au așteptat pe parcursul zilei și cum a reacționat Mihai Bendeac, telespectatorii pot afla în cel de-al zecelea sezon iUmor, care va avea premiera duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. DeliaCheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

2,015FaniÎmi place
- Parteneri ce sustin Skinit.ro -web design itexclusiv.ro