Cu toții trecem prin perioada mult cunoscută de telemuncă încă de ceva timp. Haideți sa vedem si să înțelegem astăzi ce pericole ascunse poate avea aceasta muncă de acasă pe termen lung. Ok, unii ne-am atașat de telemuncă si considerăm că așa am scăpat de munca de la distanță, nu? Tehnic, da. Suntem vrăjitori Zoom sau Microsoft Teams, suntem obișnuiți și am devenit buni să ne ocupăm de întârzierile de transmisie și de ecranele înghețate și ne adaptăm la distorsiunea fusului orar: fiind în România, dar la un apel la 11:30 PM cu echipa ta din America care lucrează târziu. Toți mănâncă în timpul apelului (drăguț) și tot ce ai vrea să faci este să te culci pentru că mâine ai un apel la 5:30 AM cu Londra, și ești unul dintre prezentatorii conferinței. Dar asta este viața în zilele noastre și totul este grozav, nu? Nu asa de repede.
Partea aisbergului pe care o putem vedea
În opinia multor oameni de știință si psihologi, discuțiile despre avantajele și dezavantajele muncii la distanță au lipsit de profunzime și s-au bazat pe reacțiile noastre pe care le-am avut ion ceea ce privește evenimentele și evoluțiile din doar cele unsprezece luni, timp în care am fost bine cu munca de acasă. În consecință, am oferit și o scurtă perspectivă asupra vederii lungi. Am reușit bine, una peste alta, jucând cărțile pe care ni le-a oferit, dar acesta este un joc mai lung. Discuțiile despre tehnologie și programare, deși convingătoare, sunt probleme de suprafață; sunt cei 10% din aisbergul pe care îl putem vedea. Ne punem acum întrebarea cum rezolvam probleme? Afacerea este un experiment gigantic, fără sfârșit, în rezolvarea problemelor sau, pentru o rotație mai pozitivă, poate fi vorba despre valorificarea oportunităților. Sunt una și aceeași, deoarece problemele nu sunt altceva decât oportunități prost îmbrăcate. Cum rezolvăm însă problemele?
Potrivit unor ample proiecte de cercetare structurate realizate de Universitatea din Illinois la Chicago, profesor asociat emerit de studii manageriale Dr. Robert Cooke, un renumit expert în cultură organizațională și CEO al Human Synergistics International din Chicago, echipele virtuale nu au performanțe la fel de bune ca și față in față echipe în rezolvarea problemelor. Cooke explică faptul că folosim două procese: cel rațional și cel interpersonal. Deși am văzut „rezolvarea eroică a problemelor la începutul pandemiei”, așa cum a observat Cooke, virtualitatea „nu este o soluție automată la rezolvarea rațională sau interpersonală a problemelor”. Datele au indicat faptul că, atunci când vine vorba de a depinde de munca la distanță, unele grupuri tocmai au obținut-o, iar altele pur și simplu nu, făcând din adaptabilitate o mare problemă. Oare nu influențează negativ aceste performanțe tot mai slabe a echipelor virtuale fata de echipele clasice de a fi față în față?
Ce fel de organizație aveți?
Modelul culturii organizaționale ale acestui profesor pe care l-am prezentat mai sus relevă trei tipuri de comportament, indiferent dacă este individual, în echipă sau în organizație: agresiv / defensiv (marcat de competitivitate internă, acapararea puterii și opoziție), pasiv / defensiv (inclusiv evitarea, necesitatea aprobării și gândirea convențională) , și constructiv (orientare către realizare, încurajare). Printre alte observații, distanța virtualității face mai ușoară extinderea normelor comportamentale ale celor două culturi non-constructive. Și acum ne întrebăm ce face o muncă de calitate bună? Proiectarea bineînțeles. Așa cum există o diferență între proiectarea instructivă a învățării în persoană sau la distanță, există la fel de mare diferență în proiectarea de locuri de muncă la fața locului sau virtuale. De mult am aflat că nu putem urma un curs tradițional la clasă, (sau o diplomă), să-l punem pe un server și să ne așteptăm la același rezultat. Aceeași provocare cu proiectarea locurilor de muncă.
Proiectarea postului in sine ia în considerare cerințele tehnice și organizaționale, precum și cerințele sociale și personale ale angajaților. Dr. Cooke s-a referit la teoria caracteristicilor postului afirmând că munca ar trebui să genereze trei stări psihologice critice la indivizi. Aceste trei stări sunt următoarele: obținerea sensului, simțirea responsabilității pentru rezultate și înțelegerea rezultatelor muncii lor. Prin urmare, teoria propune de asemenea, motivația intrinsecă a angajaților va fi sporită, satisfacția la locul de muncă va crește, calitatea muncii se va îmbunătăți și cifra de afaceri va scădea. Acest lucru nu înseamnă că proiectarea cu succes a posturilor este posibilă numai în cadrul personal. Cu toate acestea, indică cu forță diferența de design și pericolele de a nu face față acestei diferențe. Mai multi consilieri si doctori în domeniul sănătății mintale sunt de acord că munca virtuală pe termen lung ar putea avea multiple efecte dăunătoare asupra sănătății asupra oricui.
Probleme de sănătate mintală și fizică
În ceea ce privește sănătatea mintală, sentimentele de izolare duc la depresie. A fi singur zi după zi tinde să intensifice sentimentul de singurătate, în timp ce într-un mediu constructiv în persoană, ar putea exista o structură de sprijin. Organizațiile fără stigmatizare ar putea decide să creeze, un post de consilier în sănătate mintală. În ceea ce privește sănătatea fizică, probleme precum oboseala ochilor (opt, zece ore pe zi pe ecran), o postură slabă în timp ce stai prea mult timp, inactivitate și apropierea de frigider și sertarul pentru gustări sunt mai mult decât amenințări teoretice. Nu te mai gândi? Sau oprește-te și gândește-te? Chris Brune, manager de cunoștințe și cercetător în afaceri, oferă această observație: „Când ceva devine posibil, devine așteptat”. Și așa avem si ultimul pericol ascuns al telemuncii. Sunt convinsă că v-am pus pe gânduri și ca veți începe sa gândiți mai mult si pe termen lung.
