De ce ajungem să ne enervăm rapid și să nu mai putem purta discuții cu cei care au păreri diferite? Cât din haosul din jur ne afectează mintea? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și mecanismele care ne fac prizonieri ai propriilor convingeri.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește o metaforă pentru a descrie starea actuală a societății, comparând-o cu un autobuz blocat în trafic, care este încins, fără aer condiționat și cu ușile închise. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici gesturi pot provoca reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu subliniază distincția dintre vină și responsabilitate. Nu putem controla tot ce se întâmplă în politică sau economie, dar refuzul de a recunoaște contribuția noastră ne împiedică să învățăm. Organizațiile pot învăța din eșecuri doar dacă acceptă că o parte din rezultate depind de propriile alegeri. Același principiu se aplică și la nivelul societății.
Este similar cu o scară de bloc prost administrată, în care locatarii cred că problemele sunt mereu ale altora, dar în realitate, acestea sunt rezultatul modului în care comunitatea funcționează în ansamblu.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea cetățeanului nu se limitează la vot, afirmă el. Chiar dacă o mică parte dintr-o problemă depinde de noi, întrebarea importantă este ce putem face cu acea parte: în comunitate, în relația cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu se limitează doar la politică; aceasta a pătruns și în familii, grupuri de prieteni și locuri de muncă. Oamenii fie se ceartă pe subiecte politice, fie evită discuțiile de teama că orice divergență ar putea afecta relațiile.
Radu Atanasiu subliniază că acest fenomen este amplificat de mass-media și platformele sociale, care pun accent pe conflict și ne obligă constant să alegem o parte. Odată ce ne-am ales tabăra, riscăm să devenim prizonieri ai acesteia: nu mai căutăm informații, ci doar confirmarea că avem dreptate și ceilalți sunt problema.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările de tipul „toți fură” sau „nimeni nu vrea să schimbe nimic” oferă explicații superficiale, dar simplifică o realitate mult mai complexă. Un exercițiu util ar fi să încercăm să înțelegem decizia celor pe care îi condamnăm din perspectiva lor și să vedem dacă, în contextul intereselor lor, aceasta are o logică.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
O parte a publicului nu urmărește canalele de știri pentru a obține informații noi, ci pentru a auzi repetat ceea ce crede deja. Comentariul, conflictul și dramatizarea devin o formă de validare și apartenență.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Costul nu este doar timpul, ci și energia mentală. Dacă mintea este captivă în conflicte care nu depind de noi, rămâne mai puțin loc pentru relații, planuri și activități asupra căror putem acționa.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu propune un exercițiu simplu: în loc să considerăm o temă ca fiind 0 sau 100, să ne întrebăm unde ne situăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Un alt test este mai direct: ce informație m-ar putea determina să-mi schimb părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, înseamnă că nu mai avem o opinie deschisă, ci o credință rigidă asociată identității noastre.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare.”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o familie, comunitate sau sat a fost mult timp un mecanism de protecție. În prezent, acest reflex s-a mutat asupra ideologiilor, partidelor sau liderilor. În loc să ne definim prin acțiunile și gândurile noastre, ajungem să ne conturăm identitatea prin apartenență.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu avea încredere în nimeni. Un scepticism extrem poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesar un echilibru între încredere și îndoială, precum și disponibilitatea de a ne verifica inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda viziunii pesimiste, Radu Atanasiu observă și aspecte pozitive. El remarcă dezvoltarea programelor de dezbatere în licee, inițiativele care promovează gândirea critică și faptul că publicul devine mai greu de manipulat decât în anii ’90 sau 2000. Tot mai mulți oameni aleg să se distanțeze de certurile inutile, își pun întrebări și doresc să-și asume controlul asupra vieții lor.
Atitudinea aceasta este legată de conceptul din psihologie numit „locus of control”: convingerea că alegerile noastre pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să atribuim totul norocului, dușmanilor sau politicienilor, pierzând astfel controlul asupra propriei existențe.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Radu Atanasiu consideră că una dintre vulnerabilitățile societății își are originea în sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii să gestioneze puțin conflictele și interesele divergente.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația.”
Copiii care sunt învățați de mici să colaboreze, să se certe și apoi să găsească soluții vor putea gestiona mai bine dezacordurile ca adulți. Fără acest antrenament, explicația cea mai simplă devine adesea că celălalt este incompetent sau răuvoitor.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Întrebat despre factorii care influențează cel mai mult starea de bine, Atanasiu indică două aspecte esențiale: calitatea relațiilor și convingerea că acțiunile noastre au un sens. Relațiile sănătoase nu apar spontan; ele necesită eforturi constante, de la familie și prieteni, până la comunitatea în care trăim.
În fața politicii, războaielor și incertitudinilor economice, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla modul în care reacționăm și cum ne folosim timpul și energia, pe care altfel le-am consuma în conflicte inutile.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde de tine și să nu te superi pentru ceea ce nu depinde de tine, să faci ceva atunci când depinde de tine și să ai înțelepciunea să diferențiezi între cele două.”
De la supraviețuire la viețuire
Ce putem face pentru a îmbunătăți situația? Imaginați-vă un om care aleargă pe un drum plin de gropi. Dacă își concentrează privirea doar asupra solului, pentru a evita obstacolele, nu va putea observa orizontul. La fel se întâmplă și când mintea ne este absorbită de scandalurile zilnice; nu mai rămâne timp pentru planuri și pentru întrebarea despre viața pe care ne dorim să o construim.
„Dacă alergi pe un drum cu gropi, trebuie să stai cu nasul în pământ și nu poți să ridici privirea ca să te uiți la orizont. Trebuie să aloci un spațiu mental separat pentru a putea privi în sus. Să nu mai supraviețuiești, ci să viețuiești. Să fii recunoscător, să-ți faci un plan.”
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
