Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri interzicerea accesului la Casa Albă pentru jurnaliștii de la CNN, MSNBC și Politico, pe care îi acuză de difuzarea de informații false. Decizia a fost comunicată pe rețeaua sa socială, Truth Social.
Liderul de la Casa Albă a subliniat că măsuri similare vor fi implementate și împotriva altor organizații media considerate „surse de știri false”.
Decizia lui Trump
Într-o postare pe Truth Social, Donald Trump a declarat:
„Anunț cu mândrie că interzic cu efect imediat Fake News CNN, MSNOW (care și-a schimbat recent numele din MSNBC din cauza lipsei de audiență și credibilitate!) și Politico (beneficiarii unui abonament ilegal și ridicol în valoare de 8 milioane de dolari, un record absolut, acordat direct de Guvernul Statelor Unite, sub conducerea lui coruptului Joe Biden, pentru a-i menține „în viață”. Mie mi se pare a fi corupție!), din Casa Albă, ca urmare a „reportajelor” lor constante de ȘTIRI FALSE!
Donald Trump, Președinte al Statelor Unite
El a adăugat că mass-media nu ar trebui să aibă permisiunea de a publica constant „ficțiune și minciuni” referitoare la președinte, administrația sa sau Statele Unite.
„Vor urma și alte surse media de știri false”
Donald Trump, Președinte al Statelor Unite
Restricții asupra presei
Într-un context similar, în septembrie 2025, Departamentul Apărării al Statelor Unite a impus jurnaliștilor acreditați la Pentagon să obțină aprobarea pentru publicarea știrilor, chiar și pentru informații neclasificate. Nerespectarea acestor cerințe poate duce la pierderea acreditării și a accesului la Pentagon. La acea vreme, asociațiile de reporteri au avertizat că aceste restricții contravin primului amendament al Constituției, care protejează libertatea presei.
Sursa articol: https://www.euronews.ro/articole/trump-interzice-accesul-la-casa-alba-in-cazul-jurnalistilor-de-la-cnn-msnbc-si-po
Sursa foto: Inquam Photos


