Cercetătorii au descoperit metode prin care viața anumitor animale de laborator poate fi extinsă, iar în prezent se află în faza de testare a unor tehnici care ar putea revitaliza anumite celule sau țesuturi. Specialiștii afirmă că, teoretic, oamenii ar putea trăi sute de ani. Venki Ramakrishnan, biolog și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2009, subliniază că „vestea bună este că nicio lege a fizicii sau a chimiei nu ne împiedică să modificăm procesele îmbătrânirii.”
Cu toate acestea, metodele care par promițătoare sunt încă la stadiul experimental și pot prezenta riscuri semnificative, inclusiv riscul de dezvoltare a tumorilor.
Interesul pentru o viață mai lungă atrage investiții considerabile din partea miliardarilor la nivel global. Unele dintre proiectele derulate vizează încetinirea procesului de îmbătrânire, în timp ce altele își propun să îl inverseze. Aceste cercetări sunt esențiale, având în vedere că populația globală îmbătrânește, iar numărul persoanelor care necesită îngrijire și suport este în creștere. A întârzia apariția bolilor legate de vârstă ar permite oamenilor să rămână independenți pentru o perioadă mai îndelungată și ar reduce presiunea asupra familiilor și sistemelor de sănătate.
Venki Ramakrishnan a explicat, într-un articol publicat în Scientific American, că procesele care contribuie la îmbătrânire pot fi modificate, însă aceste procese sunt complexe, interconectate și nu pot fi oprite fără a avea efecte negative asupra organismului.
Diferențele în îmbătrânire între specii
Deși toate organismele vii au la bază aceleași elemente chimice, durata de viață variază semnificativ de la o specie la alta. De exemplu, șoarecii au o speranță de viață de aproximativ doi ani, în timp ce balenele din Groenlanda pot trăi mai mult de 200 de ani.
Aceste variații se datorează, în parte, evoluției. Selecția naturală promovează trăsăturile care ajută la reproducere. Resursele disponibile sunt distribuite între creștere, reproducere și întreținerea organismului, iar acest echilibru diferă între specii.
În cazul șoarecilor, expuși la prădători și alte amenințări, rapiditatea creșterii și reproducerea timpurie oferă un avantaj. În contrast, balenele, care ating maturitatea mai târziu și au mai puțini prădători, beneficiază de mecanisme care mențin organismul funcțional pe termen lung.
Evoluția poate favoriza și gene care au efecte benefice în tinerețe, dar care devin dăunătoare pe măsură ce se îmbătrânește individul. Aceleași gene sau mecanisme biologice care sprijină creșterea sau protejează împotriva cancerului într-o fază a vieții pot duce ulterior la deteriorarea țesuturilor. Această teorie, cunoscută sub numele de „pleiotropie antagonistă”, ilustrează un compromis evolutiv care ajută la înțelegerea procesului de îmbătrânire.
Uzura organismului
Îmbătrânirea este adesea comparată cu uzura unui vehicul. Corpul uman are capacitatea de a repara unele dintre daunele acumulate în timp. Celulele pot corecta leziuni, descompune componente deteriorate și-și reglează consumul de energie. Pe măsură ce avansăm în vârstă, problemele se acumulează, iar mecanismele de reparare devin tot mai puțin eficiente.
Apar modificări la nivelul ADN-ului, proteinele nu mai funcționează optim, iar mitocondriile, structurile care furnizează energie celulelor, își pierd eficiența. Inflamația cronică și scăderea capacității de regenerare a țesuturilor contribuie și ele la declin. Deoarece aceste procese interacționează, îmbunătățirea uneia dintre ele nu garantează oprirea îmbătrânirii organismului în ansamblu.
Tehnici promițătoare în combaterea îmbătrânirii
Una dintre cele mai studiate metode de combatere a îmbătrânirii este restricția calorică, care implică reducerea aportului caloric, menținând în același timp nutrienții necesari. Numeroase studii pe animale au demonstrat că această abordare poate extinde durata de viață și îmbunătăți anumite aspecte ale sănătății.
Totuși, nu s-a dovedit că restricția calorică are un impact similar asupra longevității umane. Formele severe ale acestei practici pot provoca efecte negative, de la sensibilitate crescută la frig până la o vindecare mai lentă a rănilor.
Astfel, cercetătorii caută substanțe care să reproducă unele dintre efectele benefice ale restricției calorice. Printre acestea se numără rapamicina, care a demonstrat că prelungește viața șoarecilor în cadrul experimentelor, dar care poate suprima sistemul imunitar. Se testează doze mai mici și compuși asemănători, în încercarea de a păstra efectele pozitive și de a diminua efectele adverse.
Există și interes pentru metformin, medicament utilizat în tratamentul diabetului, deși dovezile privind beneficiile sale în ceea ce privește longevitatea persoanelor sănătoase sunt încă neconcludente. Medicamentele din clasa GLP-1, folosite pentru diabet și obezitate, sunt investigate datorită efectelor lor potențiale asupra mai multor organe. Pentru a stabili dacă aceste medicamente încetinesc și îmbătrânirea, sunt necesare studii suplimentare care să urmărească acest aspect.
Cercetătorii explorează, de asemenea, posibilitatea eliminării anumitor celule senescente care nu se mai divid și care pot secreta substanțe ce contribuie la inflamație. La șoareci, eliminarea acestor celule a redus unele semne ale îmbătrânirii.
Totuși, senescența celulară are și funcții benefice, inclusiv în procesul de vindecare a rănilor și protecția împotriva cancerului. Orice tratament ar trebui să elimine celulele dăunătoare fără a compromite aceste mecanisme utile.
Posibilitatea întineririi celulelor
O parte dintre cercetările care vizează inversarea anumitor procese de îmbătrânire se bazează pe descoperirea făcută în 2006 de cercetătorul japonez Shinya Yamanaka, care a arătat că activarea a patru gene poate transforma celulele adulte în celule stem pluripotente, capabile să genereze diverse tipuri de țesut.
Pe baza acestei descoperiri, oamenii de știință studiază dacă o celulă poate fi întinerită fără a-și pierde funcția în organism. Reprogramarea completă ar putea fi riscantă într-un organism adult, deoarece ar putea favoriza dezvoltarea tumorilor. Din acest motiv, cercetătorii analizează reprogramarea parțială, care implică activarea temporară a acestor mecanisme, astfel încât celulele să-și mențină funcțiile specializate.
„Rezultatele obținute la șoareci au fost spectaculoase”, afirmă Venki Ramakrishnan. În experimentele pe animale, unele țesuturi au funcționat mai bine după intervenție, iar anumite măsurători biologice au devenit mai apropiate de cele întâlnite la animalele tinere.
Aplicarea acestor metode la oameni, însă, depinde de rezolvarea mai multor provocări. Intervenția trebuie să fie controlată cu precizie, efectele pot varia între celulele aceluiași tip de țesut, iar organele îmbătrânesc în ritmuri diferite.
În plus, modificarea unui indicator al vârstei biologice nu este suficientă pentru a demonstra că un tratament îi ajută pe oameni să fie mai sănătoși sau să trăiască mai mult.
Recordul de longevitate
Jeanne Calment, care a decedat în 1997 la vârsta de 122 de ani, deține recordul verificat pentru cea mai lungă viață umană. Cazul său nu dovedește existența unui prag biologic imposibil de depășit, dar ilustrează cât de rare sunt vârstele extreme.
Speranța de viață și durata maximă a vieții măsoară aspecte diferite. Prima reprezintă o medie calculată pe baza ratelor de mortalitate ale unei populații, iar cea de-a doua se referă la cele mai înaintate vârste atinse de oameni.
O analiză publicată în 2024 în Nature Aging, bazată pe datele din perioada 1990-2019, a relevat o încetinire a creșterii speranței de viață în rândul populațiilor studiate. În cele nouă populații cu longevitate ridicată analizate, speranța de viață a crescut, în medie, cu 6,5 ani între 1990 și 2019.
Autorii analizei consideră improbabilă o prelungire radicală a vieții în acest secol în absența unor intervenții care să încetinească procesul de îmbătrânire biologică. Analiza se bazează pe evoluția mortalității din perioada studiată și nu poate anticipa efectele unor tratamente care încă nu au fost dezvoltate.
O viață mai lungă nu garantează sănătate
Cercetătorii își propun și să extindă perioada în care oamenii rămân sănătoși și independenți. Până în prezent, această perioadă nu a crescut în același ritm cu durata vieții.
Un studiu publicat în JAMA Network Open, care a analizat 183 de țări membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, a arătat că diferența globală între speranța de viață și speranța de viață sănătoasă a crescut de la 8,5 ani în 2000 la 9,6 ani în 2019.
Statele Unite au înregistrat cel mai mare decalaj dintre țările studiate, de 12,4 ani. La femei, diferența dintre durata de viață și durata de viață sănătoasă era, în medie, cu 2,4 ani mai mare decât la bărbați.
Cifrele prezentate sunt estimări statistice care iau în considerare impactul bolilor și dizabilităților asupra sănătății pe parcursul vieții și nu descriu o perioadă continuă de boală înainte de deces. Concluzia studiului este că oamenii trăiesc mai mult, dar și numărul anilor trăiți cu boli sau dizabilități a crescut.
Chiar dacă am reuși să stopăm procesul îmbătrânirii, nu am deveni nemuritori. Venki Ramakrishnan subliniază că lupta împotriva îmbătrânirii nu ne-ar putea proteja de toate cauzele posibile de deces. Oamenii ar putea continua să moară din cauza accidentelor, infecțiilor sau catastrofelor. Atâta timp cât aceste riscuri persistă, niciun organism care nu mai îmbătrânește nu ar avea garanția unei vieți fără sfârșit.
Cercetările trebuie să stabilească mai întâi cât de mult pot fi am
Sursa articol: https://hotnews.ro/rezultatele-pe-animale-au-fost-spectaculoase-intinerirea-celulelor-un-laureat-nobel-arata-cat-de-aproape-am-ajuns-2361188
Sursa foto: Inquam Photos
