Republicanii au suferit marți o răsturnare electorală de amploare, iar rădăcinile acestui eșec se află, potrivit unei analize semnate de Christopher Caldwell în New York Times, în deciziile luate chiar de Donald Trump pe parcursul anului 2026. Caldwell este autorul volumului „The Age of Entitlement: America Since the Sixties” și argumentează că președintele a irosit o poziție politică solidă printr-un amestec de vanitate, instabilitate și nesăbuință. Înfrângerea nu era inevitabilă: la sfârșitul lunii octombrie 2025, unele sondaje îi mai atribuiau lui Trump o cotă de aprobare de aproape 50%.
De la o poziție favorabilă la prăbușire în sondaje
Potrivit analizei publicate în New York Times, acum un an Trump conducea o țară aflată în pace, cu o economie în creștere, chiar dacă inegală. Reușise să reducă influența birocrației din „deep state”, care în primul mandat îi frânase politicile privind comerțul și imigrația. Operase epurări la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), pe care o suspecta că promovează în străinătate prioritățile Partidului Democrat. Departamentul de Justiție neutralizase activiștii pentru drepturi civile care se opuneau anulării politicilor de diversitate, echitate și incluziune. Câștigase chiar și un teren simbolic în elita culturală, inclusiv în Silicon Valley, unde se vorbea despre o schimbare de atmosferă.
Autorul subliniază că unele politici promovate de Trump rămân populare. Centrul pentru Progres American (Center for American Progress), care pledează pentru o imigrație legală mai amplă și pentru căi clare de obținere a cetățeniei, a constatat, într-un sondaj realizat în primăvara trecută, că securizarea riguroasă a frontierelor este politica în domeniul migrației cu cel mai mare sprijin în rândul alegătorilor. Cu toate acestea, consideră Caldwell, Trump a ales aroganța în locul argumentelor raționale: în loc să lase politicile să-și producă efectele, și-a irosit energia umilindu-și adversarii. Autorul îi atribuie lui Trump o alergie la coerența logică și o tendință de a vorbi printr-o înlănțuire de idei fără legătură între ele, posibil din cauza mentalității de negociator, în care a recunoaște o conexiune între fapte echivalează cu a face o concesie.
În opinia lui Caldwell, un moment de cotitură a fost cel legat de operațiunile ICE împotriva somalezilor din Minnesota. Trump și oficialii administrației au susținut în repetate rânduri că frauda cu asistența socială era larg răspândită în acea comunitate — o justificare ostentativă, în loc de un raționament sobru. Când ofițeri slab pregătiți au tratat operațiunea ca pe un exercițiu de intimidare, mai degrabă decât de rezolvare a problemelor, susține autorul, Trump a pierdut țara. Un fenomen similar s-a produs în privința atacurilor asupra corectitudinii politice: după ce schimbase politicile Departamentului de Justiție, ar fi putut lăsa proiectul să se consolideze, însă a ales să impună propriile reguli asupra discursului din campusurile universitare, comportându-se, în viziunea lui Caldwell, ca un copil care se juca cu mâncarea.
Consecințele politicii externe și greșelile strategice
Potrivit analizei din New York Times, autorul recunoaște că unele intuiții ale lui Trump în politica externă erau pertinente: Groenlanda reprezenta o zonă strategică vulnerabilă la influența unor puteri ostile, China era o amenințare mai serioasă decât Rusia, contracararea influenței Chinei în emisfera occidentală era o prioritate legitimă, iar autonomia industrială a SUA — obținută prin tarife vamale sau alte mijloace — era o necesitate reală. Însă, consideră Caldwell, insistența de a-și umili interlocutorii a creat probleme acolo unde acestea nu existau.
Conservatorul canadian Pierre Poilievre părea să aibă șanse sigure de a deveni prim-ministru, până când Trump a început să facă declarații despre anexarea Canadei ca al 51-lea stat american — ceea ce, în opinia autorului, a asigurat victoria lui Mark Carney, unul dintre cei mai hotărâți adversari ai săi pe scena internațională. De asemenea, insistența de a denigra Danemarca a dus la desfășurarea în Groenlanda a unor trupe NATO non-americane, culminând în septembrie cu un acord de securitate care, susține Caldwell, nu oferă nimic mai mult decât ceea ce Trump ar fi putut obține de la bun început printr-o simplă solicitare.
Cele două războaie care au pecetluit eșecul
Potrivit lui Caldwell în New York Times, cele mai grave două decizii ale lui Trump au fost cele două războaie declanșate împotriva Iranului. Cotele sale de aprobare nu au mai revenit niciodată la nivelul din iunie 2025, după ce s-a alăturat Israelului într-o campanie de bombardamente menită să elimine programul nuclear iranian. La câteva zile după aceea, Trump a anunțat o încetare a focului, părând să iasă din iluzie, însă pe 28 februarie a urmat Operațiunea „Epic Fury”.
Acest al doilea război a pătruns în fiecare ungher al administrației Trump, discreditând-o în întregime, apreciază autorul. A umilit Statele Unite atât pe plan militar, cât și diplomatic, a slăbit alianța dintre SUA și Israel și, implicit, Israelul însuși. Pe plan intern, a provocat o creștere bruscă a prețurilor la benzină și motorină, obligându-i pe susținătorii lui Trump să suporte cea mai grea parte a inflației. Circumscripțiile și statele care în 2024 îl susținuseră cu o marjă largă s-au îndepărtat de republicani, un fenomen resimțit la nivel național.
Christopher Caldwell conchide că vanitatea l-a distrus pe Trump în al doilea mandat și că loviturile electorale de marți par mai grave decât cele din alegerile de la jumătatea mandatului din 2018, tocmai pentru că, de această dată, Trump a avut libertatea deplină de a-și lăsa vanitatea să se manifeste nestingherită. Analiza este publicată de New York Times.
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/vanitatea-i-a-venit-de-hac-lui-trump-cele-mai-proaste-idei-care-l-au-ingropat-politic
Sursa foto: White House / Wikimedia Commons / Public domain










